Prof. univ. dr. Lavinia Bârlogeanu la Timișoara dialoguri și lansare de carte

Publicat la data: 11 iunie 2025
Actualizat la data: 11 iunie 2025

Sâmbătă, 21 iunie 2025, de la ora 16:00, în Sala Festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș – CECART, va avea loc lansarea volumului „Realitatea din vis” — o lucrare excepțională semnată de prof. univ. dr. Lavinia Bârlogeanu, o voce distinctă în peisajul intelectual românesc, care îmbină cercetarea academică riguroasă cu intuiția poetică și viziunea simbolică. Evenimentul editorial încheie oficial programul Festivalului Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș -CECART și este finanțat de Consiliul Județean Timiș.

Într-o după-amiază de solstițiu vă invităm într-un spațiu  literar al reflecției profunde asupra visului — nu ca evadare, ci ca experiență inițiatică ce ne relevează esențe pe care realitatea diurnă le estompează.  Prof.dr. Lavinia Bârlogeanu, autoarea cărții ”Realitatea din vis”, propune ”o lectură interioară a visului ca formă de cunoaștere, ca realitate revelatoare, dincolo de aparențe”.

Evenimentul editorial va fi însoțit de un dialog cu prof. univ. dr. Anca Munteanu,  moderat de Iva Berghmann,  cunoscută pentru sensibilitatea și claritatea cu care știe să pună în valoare gândul și cuvântul inspirat. ”Această întâlnire este nu doar o lansare de carte, ci o experiență culturală și spirituală, o invitație de a păși într-un spațiu al introspecției, al tăcerii fertile și al dialogului autentic”, subliniază Liliana Laichici, managerul CECART.

 Accesul se face pe bază de invitații, disponibile pe platforma www.eventim.ro.

Evenimentul este finanțat de Consiliul Județean Timiș și face parte dintr-o serie de manifestări menite să susțină cultura deschisă, gândirea critică și întâlnirile cu sens din spațiul românesc contemporan. „Realitatea din vis” nu e doar o carte. Este o oglindă, un labirint simbolic, o punte către un areal al înțelegerii prea puțin explorat.  

Lansarea cărții ”Realitatea din vis” face parte din programul activitățior dedicate Festivalului Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș: Ziua Porților Deschise – Școala de Arte Timișoara.  

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este instituție publică de cultură și educație artistică,  finanțată de Consiliul Județean Timiș.