O lună efervescentă, cu unsprezece evenimente tentante

Cireșar aduce la Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș spectacole, expoziții, Flashmob-uri de dansuri populare și festivaluri: încă o lună efervescentă, cu unsprezece evenimente tentante pentru întreaga comunitate!

• Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Timiș, organizează Festivalul Național de Folclor Petrică Moise, ediția a III-a, în 5 iunie 2024, la ora 19:00, la Timișoara Convention Center din Timișoara.  Festivalul evocă  personalității și operei lui Petrică Moise. Bănățean mândru de originile sale și autentic în manifestare, Petrică Moise, de-a lungul carierei sale artistice, a colaborat cu cele mai cunoscute ansambluri folclorice din țară. A avut turnee în Ungaria, Austria, Germania, Franța, Italia, Elveția, Suedia, Canada, SUA și Australia, purtând mereu în suflet dragostea pentru cântecul bănățean. Și-a exprimat forța creatoare în albume pline de farmec și inspirație cum ar fi ”Câte-n lume vin și trec”, ”Acuș’ am 50 de toamne”, ”Din Lada cu Zăstre” sau ”Cântări Noi, Cântări Bătrâne.” A primit aplauze la scenă deschisă cu interpretări și creații originale cum ar fi  ”Țara mea-i Banatu’ meu”, ”Două vieți dac’aș avea,” ”Două mândre din Chișoda” sau ”Lumea asta-i cum o vezi.” Personalitatea sa mobiliza publicul și stârnea de fiecare dată ropote de aplauze și lacrimi, Țara mea-i, Banatu’ meu devenind un adevărat imn al Banatului.  Invitați în recital sunt: Aurel Tămaș, Vasile Conea, Steliana Sima, Carmen Popovici  Dumbravă, David Crișan, Liliana Laichici și Grupul Crăițele, Andreea Chisăliță, Roxana Goia, Georgiana Necșa și Luminița Safta.  Orchestra de Muzică Populară a Românilor din Voivodina, dirijor Roman Bugar, va acompania recitalul cunoscuților interpreți ai muzicii populare, Ciprian Roman și Valentina Secheșan.  Spectacolul este prezentat de Iuliana Tudor. Acompaniamentul este asigurat de Orchestra Ansamblului Profesionist Banatul, dirijor Sebastian Roșca iar coregrafia poartă semnătura maeștrilor Brândușa și Nicolae Stănescu.

• Școala de Arte Timișoara organizează în 5 iunie 2024, la ora 17:00, la sediul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș  (str. E.Ungureanu nr. 1) un spectacol de divertisment, susținut de clasa de chitară profesor Alexandru Faur și clasa de orgă electronică profesor Dan Didovici.

• În 6 iunie 2024, la ora 18:00,  Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș găzduiește recitatul de pian al artistului Teo Milea. Originar din Arad, Teo Milea este un pianist și un compozitor cunoscut, atât în țară cât și în străinătate. Creațiile sale îmbină cu succes specificul a două lumi: cea clasică și cea nouă, a secolului XXI, fiind inspirată din relația interumană, pasiunea și dorința de a cuceri noi teritori sufletești neexplorate. Invitațiile sunt disponibile pe platforma https://www.eventim.ro/ro/bilete/recital-de-pian-teo-milea-timisoara-galeria-pod-643254/event.html. Evenimentul încheie seria activităților dedicate expoziției de pictură ”Semnele Vremurilor”.

• Până în 9 iunie 2024, la Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș este deschisă expoziția ”Semnele vremurilor”. Expoziția poate fi vizitată în intervalul orar Luni-Vineri, 11:00-13:00, 16:00-20:00, Sâmbătă 12:00-17:00. Întâlnirea cu artistul are loc miercuri, în intervalul orar 16:00-20:00. Lucia Kolla Stoica, profesor și doctor în arte vizuale, exprimă artistic ”simptomele” timpului proxim și starea de spirit aferentă. Sunt invitați artiștii: profesor Liliana Georgiades, Hella Crasnanic, Iasmina Iancu, Doina Gabriela Popovici, Silviana Pițurcă Simu, Loredana Rada și Lala Tonica. Accesul este gratuit.

• Seria recitalurilor la Școala de Arte Timișoara continuă cu recitalul clasei de pian profesor Roxana Pîrvu în 10 iunie 2024, la ora 17:00, în 13 iunie 2024, la ora 17:00 recitalul clasei de vioară, profesor Edmund Dandoți, iar în 14 iunie 2024, la ora 18:00 recitalul de clasei de pian, profesor Laura Sabău. Accesul este liber.

• În 12 iunie 2024 , la ora 17:00 cursanții clasei de canto – muzică ușoară profesor Vanana Ciolac și cei ai clasei de balet/dans modern profesor Adela Scorobete vă invită la spectacolul ”Note de vară,” organizat în sala festivă a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

• Dansatorii Ansamblului Profesionist Banatul vă invită în 14 iunie și în 28 iunie în Piața Unirii la o horă bănățeană.

• În 16 iunie 2024, la ora 16:00,  la Muzeul Satului Bănățean se desfășoară cel mai așteptat eveniment al verii, Festivalul Etniilor. Într-un format nou, Festivalul Etniilor vă propune un eveniment divers cu ateliere de dansuri, karaoke, cabină foto, spectacol și multe surprize. 10 etnii vor aduce pe scena de la Muzeul Satului frumusețea costumelor tradiționale, a dansurilor și a cântecelor tradiționale. Evenimentul este prezentat de Tania Stavilă Țunaș și este organizat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, coordonat de Liliana Laichici, manager, în parteneriat cu Muzeul Satului Bănățean, cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș. Accesul este liber!