Decernarea premiilor Festivalului – Concurs LADA CU ZESTRE, în Galeria POD a Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș

Publicat la data: 12 iulie 2024
Actualizat la data: 12 iulie 2024

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș desfășoară marți, 16 iulie 2024, la ora 11:00, în Galeria POD, ceremonia de decernare a premiilor Festivalului – Concurs LADA CU ZESTRE, ediția a XVII-a, 2024.

Județul Timiș și-a deschis anul acesta ”lada cu zestre” într-un festival-concurs cu peste 3500 de artiști, 7 spectacole folclorice, cu un total de peste 40 de ore de spectacol,  cu mai mult de 50 de expoziții etnografice și de meșteșuguri tradiționale, peste 500 de preparate gastronomice și 470 de premii.

Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari, colecționari de artă populară, precum și recitatori în grai bănățean, s-au luptat,  cu respect față de obiceiurile și trandițiile timișene, pentru trofeele competiției. Zeci de gospodine iscusite și-au pregătit rețetele, atent păstrate în caietele îngălbenite de timp și transmise din generație în generație, pentru a etala zestrea gastronomică a județului Timiș. Șaizeci de localități din județul Timiș s-au înscris în competiția pentru marele premiu. Jocuri din câmpia Banatului, doine și jocuri autentice, givanul mândru, costume migălos restaurate, colecții, ponevi, peretare, măsaie, cilimuri, fotografii vechi, păturată pră crumpi, pită, șonc, doboș torta, crempita și turce sunt câteva elemente care au dat farmec ediției a XVII-a a Festivalului – Concurs LADA CU ZESTRE.

Ghiroda a câștigat trofeul Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” cu o prezență de sute de artiști,  recitatori în grai bănățean, expoziții, colecții etnografice și gastronomie tradițională, acumulând în total 187 de puncte.  Clasamentul pe localități, la categoria Laureați este următorul: Premiul I  Giroc (175 puncte) Premiul II – Giarmata (143 puncte), Premiul III – Ghilad (116 puncte), Mențiune Voiteg (111 puncte). Clasamentul pe localități la categoria Zestrea Timișului este următorul: Premiul I –Asociația Junii Timișului (107 puncte), Premiul II – Checea (77 puncte), Premiul III – Comloșu Mare (73 puncte). Clasamentul detaliat îl puteți găsi pe www.cecart.ro .

Juriul festivalului a fost alcătuit din următorii membri: la secțiunea Coregrafie – Nicolae Stănescu, Marius Ursu, Peri Vasile, Denis Chira; la secțiunea Muzical – prof. Carmen Popovici – Dumbravă,  prof. Marius Cîrnu, prof. Remus Vălungan; la secțiunea Poezie dialectală /Teatru Popular – Felicia Stoian, dr. Adela Popa; la secțiunea Expoziții /Colecții – dr. Maria Hadiji, Alina Mafa și la secțiunea Gastronomie: prof. Mărioara Pisat, chef Nicolaie Tomescu.

Spectacolul de gală se va desfășura în 26 iulie 2024, la ora 19:30, la Muzeul Satului Bănățean.  Invitate în recital sunt Sânnicolau Mare și Deta, localitățile câștigătoare din ediția anterioară. Participă cei mai apreciați reprezentanți ai localităților: Ghiroda, Giroc, Giarmata, Comloșu Mare, Checea, Ghilad, Voiteg, Jebel și Ansamblul Junii Timișului din Timișoara. Prezintă Felicia Stoian. Accesul este gratuit.

Evenimentul va fi transmis online pe paginile de social media ale Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș.

Festivalul – Concurs ”Lada cu Zestre” s-a desfășurat în parteneriat cu primăriile și consiliile locale din județ și cu susținerea financiară a Consiliului Județean Timiș.

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș este instituție de cultură în subordinea Consiliului Județean Timiș, coodonată de Liliana Laichici, manager.

Vă așteptăm cu entuziasm la evenimentele noastre!