Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, prin Școala de Arte din Timișoara lansează un concurs online intitulat #ACASĂ, dedicat artiștilor din domeniul artei fotografice, picturii, graficii și al sculpturii. Vremurile pe care le trăim ne-au obligat să stăm departe unii de alții însă arta ne poate apropia.
Obiectivul concursului este promovarea artei și a artiștilor pe vremea pandemiei, arta și cultura în general, fiind unul dintre sectoarele de activitate cele mai afectate de restricțiile impuse de perioada de pandemie Covid19.
Dacă timpul stat acasă, a reprezentat un moment de inspirație pentru voi, trimiteți fotografia lucrării realizate în perioada de distanțare fizică la adresa email: cecart@cecart.ro până la data de 31 mai. Disciplinele de concurs sunt: PICTURĂ, GRAFICĂ, SCUPLTURĂ ȘI FOTOGRAFIE.
Tema concursului este: ”casă” și ”acasă.” Lucrările trebuie să fie realizate în ultimele două luni.
Premiul Concursului Național de Arte Plastice #ACASĂ constă în promovarea câștigătorilor prin amenajarea unei expoziții temporare, pentru o perioadă de 30 de zile, la sediul Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș. Câștigătorii vor primi o diplomă, iar toți participanții vor primi un certificat digital de participare.
Participarea la concurs este gratuită.
Un participant se poate înscrie la mai multe discipline.
Regulamentul concursului și fișa de înscriere le găsiți aici:
Detali suplimentare găsiți: www.cecart.ro telefon: 0256435158, fax 0256435566, email: cecart@cecart.ro.
