Liliana Georgiades – profesor pictură/grafică pentru copii

Născută în Timișoara, Liliana Georgiades este absolventă Facultații de Arte și Design, secția Pedagogia artei. Cu toate acestea, cariera profesională și-a început-o ca proiectant în construcții, însă rigurozitatea, precizia pe care o implică desenul tehnic, nu i-a permis libertatea de exprimare pe care o oferă domeniul artistic și pe care o simțea ca fiind mai potrivită structurii și aspirațiilor sale.

S-a reprofilat apoi, lucrând inițial ca pictor decorator într-un atelier de pictură pe mobilă, apoi ca secretar și galerist la Uniunea Artiștilor Plastici din Timișoara. Faptul că a lucrat într-un mediu artistic, i-a stimulat dorința de a crea, dându-i oportunitatea de a participa cu lucrări la numeroase expoziții colective, de grup şi personale. Deține lucrări de pictură în colecții particulare în Canada, SUA, Germania, Ungaria și Israel.

În anul 2017, Lilianei Georgiades i s-a ivit o altă oportunitate, aceea de a fi profesor în cadrul Școlii de arte Timișoara, predând pictură și grafică pentru copii.

Acest lucru, afirmă ea, :“mi-a oferit cele mai mari satisfacții de ordin profesional și sufletesc. Consider că nimic nu este mai frumos decât să scoți la suprafață talente, să le cizelezi, gândindu-te că într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat, unii dintre ei vor ajunge mari personalități în domeniu. Inocența și sinceritatea micilor mei învățăcei, străduința lor de a afla cât mai mult din tainele artelor plastice m-au cucerit, născând în mine cele mai frumoase sentimente. Rezultatele muncii și a strădaniei lor s-a materializat de-a lungul anilor prin expoziții și prin premiile obținute la diferite concursuri locale și naționale.”

Discipline predate:

Pictură/Grafică – copii

Liliana Georgiades