Edmund Dandoţi – profesor de vioară

Dandoți Edmund, născut în Timișoara, este absolvent în anul 1986 al Liceului De Artă Ion Vidu, la secția de vioară. A fost violonist în cadrul Filarmonicii de Stat Banatul , dar și al Operei Române din Timișoara, iar între anii 1995-2003 a făcut parte din Orchestra Internațională, cu sediul la Frankfurt.

Dorința de a împărtăși experiența sa ca artist muzician, dobândită de-a lungul anilor, dar și harul pedagogic, l-a determinat pe Edmund Dandoți să facă parte din colectivul Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, în cadrul Școlii de Arte, fiind profesor de vioară de peste 8 ani. Aici șlefuiește talente și dăruiește cursanților săi cunoștințele sale în arta cântului la vioară, iar rezultatele muncii lor se reflectă în premiile obținute la numeroase concursuri naționale și internaționale.

”Să predai ar putea fi cea mai înaltă formă de artă, din moment ce mediul folosit pentru a preda sunt mintea și spiritul uman la care putem adăuga împlinirea și mulțumirea sufletească pe care o transmite muzica.”

Discipline predate:

Teorie muzicală
Vioară

Edmund Dandoți