Daniel Iova – profesor saxofon/taragot/clarinet

Născut la Reşiţa, în data de 28 iunie 1971, Daniel Iova se îndrăgostește de muzică de mic copil. La vârsta de 8 ani începe să cânte la acordeon în cadrul Ansamblului de la Casa Pionierilor din Reşiţa, iar de la 10 ani urmează cursurile Şcolii de Muzică din Reşiţa, la specializarea – clarinet. În anul 1989 își satisface stagiul militar la Craiova, în cadrul Ansamblului Armatei a III-a. Este cârștigătorul a numeroase premii naţionale, cât şi internaţionale din cadrul festivalurilor – concurs de folclor.

De 11 ani activează în cadrul Ansamblului Profesionist Banatul din Timişoara, iar de 10 ani este profesor al Şcolii de Arte Timişoara, la specializarea – instrumente de suflat (saxofon). Este un profesor motivat și foarte dedicat profesiei, îndrumându-și cu răbdare învățăceii.

“Este o plăcere să lucrez cu elevii mei, pe care îi consider copiii mei şi îmi doresc, ca din punct de vedere profesional, să mă depăşească”. (D.Iova)

Discipline predate:

Saxofon/Taragot/Clarinet

Daniel Iova