O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali.
Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al Județului Timiș, vă invită la Ziua Porților Deschise în 10 mai 2024, începând cu ora 17:00, o zi în care toate specializările artistice ale școlii vin în întâmpinarea publicului cu un captivant caleidoscop de activități de la flashmob, la ateliere de arte vizuale, spectacole și expoziții.