Laura Sabău – profesor de pian
Practice like you’ve never won. Perform like you’ve never lost, spunea L.van Beethoven despre arta studiului la pian.
Laura – Mihaela Sabău este absolventă a Facultății de Muzică și Teatru din cadrul Universității de Vest Timișoara, la specializarea interpretare-instrumentală pian, promoția 2006. Tot în același an, devine profesor titular al catedrei de pian principal la Liceul de Artă “M.Sorescu” din Craiova. Începând cu anul 2008 devine profesor titular în cadrul catedrei de pian complementar la Colegiul Național de Artă “Ion Vidu” din Timișoara.
Este o prezență constantă la cursurile de măiestrie susținute de importanți maeștri ai pianului. Depotrivă, participă ca membru în juriu în numeroase concursuri de interpretare instrumentală, pian. Elevii coordonați de doamna Laura Sabău obțin cu succes distincții importante în diverse competiții, printre care : Marele Premiu, Premiul 1 absolut, Premiul special pentru intepretarea unei anumite piese, etc.
Doamna Laura Sabău este un dascăl dăruit, care-și împletește cariera pedagogică cu importanța dezvoltării personale, motiv pentru care aceasta a participat la diferite work-shopuri din cadrul Facultății de psihologie: “Noi direcții și deschideri în psihanaliză” în concepția lui André Green, workshop-ul organizat de Dr. Marc – Alain Descamps în cadrul atelierului de psihologie analitică.
Doamna Laura Sabău este pasionată de meseria pe care și-a ales-o și pe care o practică cu dăruire în slujba artei interpretative a pianului, considerând elevul care performează pe o scenă ca fiind cea mai importantă carte de vizită a unui profesor de muzică. Iubirea ei pentru muzică este lesne de înțeles, având în vedere citatul care o inspiră:
Muzica este o lege morală, care dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereții, viață și veselie tuturor lucrurilor. Ea este esența ordinii, înălțând sufletul către tot ce este mai bun, drept și frumos. (PLATON)
Discipline predate:
