Ne bucurăm să vă invităm la cea de-a doua ediție a Festivalului Internațional Orgile Cetății din Timișoara, care se va desfățura în perioada 28 iunie – 06 septembrie 2023, sub patronajul Asociației Culturale Timorgelfest.
Cu această ocazie, publicul meloman de toate vârstele, de la elevi până la seniori, poate asculta câte un concert unic și special pe fiecare din cele 16 orgi ale Timișoarei. Festivalul își propune nu doar întâlnirea publicului cu artiști diverși din Timișoara și din străinătate, dar și descoperirea patrimoniului cultural și valorificarea instrumentelor istorice din oraș.
Programul cuprinde 16 concerte, fiecare unic, care prezintă orga în diferite ipostaze, atât solo cât și alături de alte instrumente sau de soliști vocali. Deschiderea Festivalului va avea loc la Domul Romano-Catolic din Timișoara unde organistul german Johannes Berger va interpreta lucrări începând cu Wolfgang Amadeus Mozart și încheind cu compozitorul contemporan Naji Hakim. Vă așteptăm cu nerăbdare să fiți alături de noi!
Participarea la toate concertele este liberă, în măsura disponibilităților locurilor, și nu necesită înscriere.
- Miercuri, 28 iunie Domul Romano-Catolic din Timișoara ora 19:30 Recital de orgă, Johannes Berger (Germania)
- Miercuri, 5 iulie Biserica Romano-Catolică din Mehala ora 19:00 Recital de muzică sacră cu orgă, Daniel Zah (tenor), Felician Roșca (orgă)
- Duminică, 9 iulie Biserica Romano-Catolică din Iosefin ora 19:00 Recital de orgă și vioară, Levente Kuzma – Ungaria (orgă), Cătălina Trincă (vioară)
- Miercuri, 12 iulie Biserica Evanghelică Luterană ora 19:00 Recital de orgă și duduk, Cristina Struța (orgă), Cosmin Bălean (duduk)
- Duminică, 16 iulie Biserica Reformată “Cetate” ora 19:00 Recital de muzică sacră cu orgă, Aura Twarowska (soprană), Silviana Cîrdu (orgă)
- Duminică, 23 iulie Biserica Romano-Catolică Millennium ora 19:30 Recital de orgă, Giampaolo di Rosa (Italia)
- Miercuri, 26 iulie Biserica Înălțarea Sfintei Cruci Piaristă ora 19:00 Recital de orgă, Amalia Erdös (România)
- Duminică, 30 iulie Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara ora 19:00 Recital de orgă și sand art, Cristina Struța (orgă), Mariana Pachiș (sand-artist)
- Miercuri, 2 august Biserica Romano-Catolică Sf. Ecaterina ora 19:00 Recital coral cu orgă, Voces Timisienses, dirijor Lucian Onița, Felician Roșca (orgă)
- Duminică, 6 august Biserica Romano-Catolică Sf. Iosif din Fratelia ora 19:00 Recital de orgă și chitară, Alexandru Tulcan (orgă), Alexandru Crețescu (chitară)
- Miercuri, 16 august Biserica Romano-Catolică Notre Dame din Timișoara ora 19:00 Recital Matei Ioachimescu & The Romanian Flute Ensemble
- Duminică, 20 august Biserica Romano-Catolică Preasfânta Inima a lui Isus ora 19:30 Recital de muzică sacră cu orgă, Marcel Costea (orgă), Zsuzsana Cerveni (soprană)
- Miercuri, 23 august Sala Orpheum a Facultății de Muzică și Teatru ora 19:00 Recital de orgă susținut de studenții clasei de orgă a Facultății de Muzică și Teatru din Timișoara, clasa Prof. Cristina Struța
- Duminică, 27 august Biserica Sfântul Rochus din Freidorf ora 19:00 Recital educativ pentru copii
- Duminică, 03 septembrie Centrul Reformat Noul Mileniu (Splaiul Morarilor nr.7) ora 19:00 Recital de orgă și Academica Brass, Zsolt Máté Mészáros (orgă) Ungaria și Academica Brass coordonat de Conf. univ.dr. Sergiu Cârstea
- Miercuri, 06 septembrie Biserica Adventistă Betania din Timișoara (Str. Independenței nr.19) ora 19:00 Concert de orgă și orchestră, Filip Sebeșan (orgă), Andreas Schein (dirijor), orchestra Musica Sacra Temeswar
Festivalul Internațional Orgile Cetății din Timișoara este un proiect finanțat prin Programul Cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023.
Participarea la toate concertele este liberă, în măsura disponibilităților locurilor, și nu necesită înscriere.
Organizator: Asociația Culturală Timorgelfest
Finanțatori: Consiliul Județean Timiș, CECART, Universitatea de Vest din Timișoara, Ministerul Culturii, Facultatea de Muzică și Teatru din Timișoara