FLIGHT OVER BORDERS: FLIGHT BUS revine cu tururi ghidate prin Timișoara și prin județ
Flight over Borders este un festival al diversității culturale și al inițiativelor transdisciplinare, care pune în valoare vitalitatea Timișoarei în anul 2023, precum și potențialul transformator al programului de Capitală Europeană a Culturii.
Descoperiți comorile ascunse ale orașelor cu FLIGHT BUS
După ce a fost prezent la FLIGHT FESTIVAL și s-a bucurat de un real succes, busul (double-decker-ul) FLIGHT, o atracție imensă atât pentru timișoreni, cât și pentru turiști, revine în oraș, în anul Capitalei Culturale.
Pe parcursul a două săptămâni, între 29 august și 11 septembrie, acesta va deveni un simbol vizibil care va străbate traseul marcat de locuri, povești și oameni de altădată. Pregătim patru tipuri de tururi , toate cu acces gratuit:
Timișoara by Night – un tur de noapte prin oraș dedicat tinerilor
Kids & family tour: Timișoara pe întelesul copiilor
Descoperiri: ”Fabricat în Fabric” -prezentat de prof. univ.dr.Adriana Babeti
Descoperiri: ”Cum să aperi o cetate?”- prezentat de prof. univ.dr.Adriana Babeti
Descoperiri: ”Jimbolia, orașul dintre granițe” prezentat de prof. univ.dr. Adriana Babeti
Descoperiri: Fabricat în Fabric are 3 stații mari – Piața Traian (Casa Stefania, Sinagoga, Biserica Millenium, meserii uitate, meserii pierdute etc.), Str. Pestalozzi (Fabrica de Bere, Fabrica de ciocolată artizanală POC Sweets), Calea Urseni – Muzeul Apei Urseni.
Descoperiri: Cum să aperi o Cetate? – Tur la pas, fără autobus, Un piroman la Castel, Cazarme și garnizoane, Bastioane cucerite de timp, Intra muros: Piața Sf. Gheorghe: ce se vede prin ochiul de sticlă.
Prof. dr. univ. Adriana Babeți vine cu povești relevante pentru descoperirea trecutului orașului (parte din proiectul ”Timișoara. Harta secretă: oameni și locuri” al Universității de Vest Timișoara și al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara.), dar și cu povești despre Jimbolia, orașul care are 6 muzee ( Muzeul Căilor Ferate, Muzeul Presei „Sever Bocu”, Muzeul Pompierilor “Florian”, Muzeul “Stefan Jäger”, Casa memorială „Petre Stoica” Jimbolia, Casa memorială „Dr. Karl Diel”)
De asemenea va exista un program clasic de 4 tururi prin Timișoara oferite gratuit cetățenilor și turiștilor, de tipul HOP ON – HOP OFF, precum se practică în marile capitale europene. Toate informațiile despre program sunt disponibile pe pagina de facebook și instagram a FLIGHT FESTIVAL, precum și pe http://www.flight-festival.ro
Busul FLIGHT va purta însemnele programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii si ale Centrului de Cultură și Artă Timiș, fiind colantat cu o grafică realizată de graficieni locali.
Organizatori: Fundația FLIGHT
Parteneri: Universitatea de Vest din Timisoara si Asociatia Culturala Aici Asociatia Lumea Voluntarilor
Proiectul este finanțat prin Programul cultural național Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023 – programul OverBorder Culture+ derulat de Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
